EkySport » Cursuri inot » Blog » De ce este bine sa faci inot dupa perioada de izolare

De ce este bine sa faci inot dupa perioada de izolare

 Dupa perioada de izolare la domiciliu exista un impact negativ major asupra stilului de viață in special al adultilor, care sunt deja codași la capitolul sport în rândul statelor membre ale Uniunii Europene.


După ridicarea restricțiilor de circulație a persoanelor și după redeschiderea bazinelor de înot, am remarcat că numărul persoanelor care au revenit la bazinele noastre a fost mai mic decât cel obișnuit în lunile de vară. Multe dintre persoanele care, înainte de izbucnirea pandemiei, veneau la bazin, pe fondul fricii de Covid-19, pentru a reduce la minim riscul de îmbolnăvire, și-au restrâns foarte mult activitățile, inclusiv practicarea sportului, a înotului.
Totuși, aceste măsuri de precauție aduc cu sine și efectele negative ale lipsei practicării mișcării, principalul fiind scăderea imunității, ceea ce poate face persoana mai vulnerabilă în fața virusurilor.

Desigur, fiecare persoană ia decizii în funcție de ce simte că este mai important pentru ea. Din punctul nostru de vedere, practicarea înotului este cu mult mai importantă acum, în perioada de pandemie, decât era înainte de apariția și răspândirea noului coronavirus.

 

Iată 5 motive pentru care înotul este atât de important acum, în pandemie:

 

1. Înotul întărește imunitatea

Orice activitate fizică, practicată regulat, întărește imunitatea. De aceea, persoanele care fac sport răcesc mai rar și, atunci când se întămplă să se îmbolnăvească, de cele mai multe ori, se însănătoșesc mai repede. Acest lucru se datorează faptului că, pe măsură ce persoana face mișcare, organismul devine mai puternic și funcționează la capacitatea sa maximă. Datorită faptului că pune în funcțiune toate grupele de mușchi și datorită efectelor sale benefice asupra sistemelor respirator și circulator, înotul este recomandat de medici pentru întărirea imunității.
Iar în această perioadă în care cu toții avem nevoie de o imunitate puternică, de creșterea rezistenței organismului în fața noului coronavirus, înotul ajută foarte mult.

 

2. Înotul fortifică sistemul respirator

S-a observat că virusul SARS-CoV-2 atacă în mod special plămânii pacienților. Cu cât sistemul respirator este mai slăbit, cu atât riscul este mai mare să apară complicații și boala, în cazul în care este contractată, să aibă manifestări mai grave.

În acest context, întărirea sistemului respirator a devenit o prioritate pentru cei care vor să-și protejeze sănătatea în contextul pandemiei. Înotul este recunoscut de specialiști drept un sport care întărește în mod deosebit sistemul respirator, reducând chiar și simptomele unor afecțiuni precum astmul. Persoanele care știu despre efectele pozitive ale înotului asupra sistemului respirator continuă să vină regulat la bazin, știind că sănătatea lor se întărește cu fiecare vizită la bazin.

 

3. Înotul pune corpul în mișcare

Unul dintre efectele negative ale izolării la domiciliu a fost accentuarea sedentarismului. Conform datelor Institutului Național de Statistică (INS) din 2018, 15% dintre români sunt supraponderali.
Totodată, din cauza alimentației nepotrivite, a sedentarismului și a tulburărilor endocrine, din ce în ce mai mulți copii din România au greutatea peste cea potrivită vârstei lor.
Avem nevoie să facem sport pentru a menține greutatea sub control. Iar pe copii cursurile de înot îi învață de mici ce înseamnă un stil de viață sănătos, cu mișcarea integrată în programul săptămânal.

 

4. Înotul crește optimismul și starea de bine

Studiile efectuate asupra înotătorilor au arătat că, în timpul înotului, în organism se produce și se secretă serotonină, considerată a fi “hormonul fericirii”.

Așadar, în această perioadă în care suntem înconjurați de știri care induc frica, avem nevoie să ne menținem optimismul și starea de bine. Iar înotul este o activitate foarte potrivită pentru întreținerea optimismulului, a relaxării, a bucuriei și a stării de bine în general.

 

5. Înotul de ajută să găsești soluții noi la provocări

Pe fondul stresului generat de problemele care au apărut în ultima perioadă sau de frică, mintea este foarte activă, în permanență în căutare de soluții. Multe persoane au observat că au dificultăți să adoarmă, deși se simt foarte obosite. Este efectul consumului nervos mental.
Dacă te confrunți și tu cu această provocare, te încurajăm să practici înotul, deoarece, în timpul orei de înot, mintea ta nu are altă opțiune decât să se concentreze pe ceea ce faci în bazin, deconectându-se astfel de problemele care te macină. Relaxarea mentală care apare ca efect al practicării înotului te ajută apoi să găsești soluții potrivite la provocările cu care te confrunți.
 
Poate că îți dorești să vii la bazin, însă îți este teamă de virus. Noi am făcut tot ce depinde de noi pentru a ne asigura că bazinele noastre sunt sigure investind în noi aparate pentru purificarea apei și respectând cu strictețe normele igienice.