Clubul CSM Piteşti a organizat, în colaborare cu Primăria Piteşti, Elite Swimming şi SPEP Piteşti, competitia de inot Cupa Mărţişor. Întrecerea s-a desfăşurat, în zilele de Sâmbătă și Duminică (perioada 11 – 12 martie), la Bazinul Olimpic din Piteşti fiind destinată copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 9 ani şi 10 şi 14 ani, băieţi şi fete.
Probele s-au desfăşurat si premiat pe fiecare an de vârstă, atât la fete, cât şi la băieţi. Primele trei locuri pe an de vârstă s-au premiat cu diplomă şi medalie, iar cea mai bună performanţă la fiecare categorie de vârstă, fete şi băieţi, în funcţie de punctajul acumulat la probe, a fost premiată cu diplomă şi cupă. În caz de egalitate, a fost luat în calcul cel mai bun punctaj, conform tabelei internaţionale de punctaj.
Clubul bazinul din Berceni a fost prezent cu un număr de 58 de copii, obtinând diplome și cupe pentru fiecare categorie de vârstă, atât fetele cât si băietii. Antrenorul Alexandru Neacsu a reusit performanta de a obtine cu ajutorul copiilor 6 locuri pe podium iar Octavian Baisan 6 locuri insotite de cupa si diploma pentru cea mai buna performanta (Lixandru Maria si Iordache Robert)
Dintre cele mai bune rezultate amintim:
- Ciobanu Mihai – locul 1, 50 metri bras
- Lixandru Maria – locul 1, 50 metri craul
- Iordache Robert – locul 1, 50 metri craul
- Iordache Robert – locul 1, 50 metri spate
- Nae Gabriel – locul 2, 50 metri craul
- Lixandru Maria – locul 2, 50 metri fluture-
- Lixandru Maria – locul 2, 50 metri spate
- Nae Gabriel – locul 2, 50 metri spate
- Rotaru Luca – locul 3, 50 metri bras
- Iordache Matei – locul 3, 50 de metri bras
- Ciobanu Mihai – locul 3, 50 metri craul
- Rosu Rares – locul 3, 50 metri spate
